Planul Național de Redresare și Reziliență intră în ultima săptămână. Peste 90% din granturi au fost absorbite, dar totul se joacă pe ultima cerere de plată, care trebuie trimisă până pe 30 septembrie.
<p>După ani de promisiuni, deadline-uri ratate și reforme făcute cu ochii pe Bruxelles, PNRR-ul ajunge la final. Data de 31 august a trecut — ultima zi în care România mai putea implementa reforme — iar acum rămâne doar o singură mișcare: trimiterea ultimei cereri de plată până pe 30 septembrie. După aceea, Comisia Europeană analizează, decide și, dacă totul e în regulă, plătește până la 31 decembrie. Simplu, nu? Ca o declarație de impozit, doar că e pe miliarde de euro.</p><p>România se laudă cu peste 90% absorbție din granturi și 95% din împrumuturi. Sună bine în comunicate, dar realitatea e că fiecare euro nepreluat va atârna greu la deficitul bugetar. Bugetul pe 2026 a fost calculat presupunând că banii vin. Dacă nu vin, gaura se vede de la distanță. Ilie Bolojan a recunoscut el însuși: „Trebuie să tragem niște...", frase pe care a lăsat-o deliberat neterminată, probabil pentru că sfârșitul nu suna bine în presă.</p><p>Cei care au gestionat PNRR-ul — adică guvernele succesive, inclusiv perioada Bolojan — merită un credit modest. Au absorbit bani, asta e adevărat. Dar au făcut-o cu o birocrație care a transumat fiecare proiect într-o odisee kafkiană. Primăriile care au vrut fonduri au avut nevoie de consultanți, consultanții au avut nevoie de avocați, iar avocații au avut nevoie de răbdare. Unii au renunțat. Alții încă așteaptă. Așa se face că România a absorbit bani, dar a pierdut timp — iar timpul, în economia asta, costă mai mult decât granturile.</p>