Agenția S&P Global Ratings a menținut ratingul României la BBB-, ultima treaptă din categoria investment grade. Adică exact acolo unde erăm și acum 12 ani. Dar hai să sărbătorim.
Vineri seară, aproape de miezul nopții, când toată România dormea sau se uita la Georgescu la arest, Ministerul Finanțelor a publicat vestea: S&P menține ratingul suveran al țării la BBB-, cu perspectivă negativă. Adică nu ne-au retrogradat în „junk”, dar ne-au pus o etichetă galbenă pe frunte: „atenție, ăsta s-ar putea să nu-și plătească datoriile la timp”.
PNL-ul a sărit imediat să revendice meritele. Siegfried Mureșan a declarat că „munca serioasă merită apreciată, nu atacată”, iar Ilie Bolojan „a reușit în ciuda tuturor blocajelor politice interne”. Reușit ce, exact? Să nu ne retrogradeze? Asta e ca și cum ai felicita un student că nu a picat anul — cu media 5,0. Da, e trecut, dar să nu facem paradă de absolvire.
Adevărul e că ratingul BBB- e neschimbat din mai 2014. Adică de când PSD guverna cu PNL în coaliție. Singura schimbare a fost perspectiva, trecută pe negativă în ianuarie 2025, când PNL êncerca să formeze guvern singur și eșua zilnic. Deficitul bugetar e de 6,25% din PIB în 2026, datoria publică va depăși 60% din PIB în 2027. Dar hei, măcar nu suntem junk. Yet.